Karma reprezinta legea cauzei si a efectului, este cea care iti rasplateste orice actiune facuta cu intentie in aceasta viata si in vietile anterioare, fie ca este de natura fizica, mentala, verbala sau spirituala. Astfel, fiecare isi creeaza propria karma,‘ceea ce semeni, aia culegi’.
Exista niveluri diferite de karma: galactica, solara, planetara, colectiva, de tara, de oras, de neam, de familie si personala.
Karma ta personala o cuprinde pe cea a familiei, a neamului si a poporului unde sufletul tau a ales sa vina pe Pamant. Karma nu este rea sau buna, pur si simplu este; noi suntem cei care o interpretam astfel.
Folosindu-ne de data nasterii putem afla care sunt provocarile noastre karmice. Pentru a trai in armonie cu noi insine si cu ceilalti ar trebui sa ne rezolvam karma. Aflarea Karmei te poate scuti de o serie de probleme care pot aparea in viata.Atunci cand simtim ca viata nostra s-a intunecat, cand intalnim tot felul de obstacole, o solutie poate fi sa aflam care sunt greselile karmice si sa le rezolvam.
Una dintre sarcinile karmice pe care le avem in aceasta viata este legata de luna nasterii.
Daca esti nascut(a) in luna aprilie ai o legatura karmica puternica cu tatal tau. Cu cat ai o relatie armonioasa cu tatal si ii indeplinesti cerintele si dorintele, cu atat viata ta va fi mai frumoasa.
Fa tot posibilul si iarta-ti tatal indiferent ce a facut, creaza o legatura de la suflet la suflet cu el, respecta-l, cinsteste-l, intelege-l. Adu pacea si armonia in relatia cu tatal tau, daca intre voi exista inca o relatie tensionata aceasta se va rasfrange negativ asupra ambilor. Femeile nascute in aprilie cu cat mai repede isi imbunatatesc relatia cu tatal lor cu atat mai bine le va fi si in relatia de cuplu.

