Casa ta este temelia fericirii noastre. Fiecare spațiu în care locuim are o vibraţie energetică unică. De multe ori suntem atraşi de o locuinţă iar asta se datorează faptului că vibraţia acesteia se armonizează perfect cu data noastră de naştere. Aici ne simţim ‘ca acasă’.
În pofida faptului că se spune că noi alegem casa, se pare ca este invers şi casa ne alege pe noi in functie de nevoile noastre. Nevoile noastre se schimbă pe parcursul vieţii şi de multe ori trăim în casa de care avem nevoie pentru momentul oportun din viața noastră. De asemenea, o casă ne poate primi pentru o anumită perioadă de timp – câteva luni, câţiva ani – după care vom vedea că nu ne vom mai simţi bine acolo, suntem neliniştiţi, iar asta înseamnă că locul respectiv ne dă semne că trebuie să-l schimbăm, că acea experienţă a fost suficientă.
Este util să știm ce lecții avem de învăţat în diferitele locuri în care alegem să trăim.
Fiecare spaţiu în care îţi petreci timpul are un impact asupra ta, asa ca poţi obţine informaţii printr-o analiză de numerologie inainte de a te muta, a-ţi înfiinţa un sediu de firmă sau a cumpăra o locuintă.
‘Locul unde trăiesti reprezintă tocmai acea forţă energetică care exercită asupra ta o influenţă absolut exactă şi care determină şi conduce spre o anumita dezvoltare în viaţă, spre anumite evenimente fericite sau nu. Această energie te acordeaza şi te împinge spre anumite acţiuni, tendinţe, sentimente, gânduri.’ – Anatol Basarab
Cum calculezi vibraţia casei?
Numărul casei sau apartamentului poate fi format dintr-o singură cifră, două sau trei. Pentru a descoperi vibrația generală a casei, însumăm cifrele până ajungem la o singură cifră. De exemplu: un apartament cu numărul 25, va avea vibrația generală 7 (2+5=7); o casă cu numărul 369, va avea vibrația generală 9 (3+6+9=18, 1+8=9).
Daca numarul casei sau apartamentului tău conţine şi o literă, reţine că literele au și ele valoare numerică. Astfel 1 – A, J, S / 2 – B, K, T / 3 – C, L, U / 4 – D, M, V / 5 – E, N, W / 6 – F, O, X / 7 – G, P, Y / 8 – H, Q, Z / 9 – I, R.
Pentru apartamentul 18A – se adaugă suma 1+8=9, plus valoarea numerică a lui A=1. 18A=9+1=10. Astfel apartamentul 18A are vibratia generală 1.
Vibraţia casei 1
Casa cu vibratia 1 sustine independența. Totul aici este despre a fi No1. și energia casei susţine inovația, individualitatea, unicitatea, ambiția, impulsul și leadershipul. Vibratia acestei case susține munca pe cont propriu sau o carieră activă. Oamenii care locuiesc în această casă vor fi încurajați să-și mențină independența, autonomia și libertatea personală. Este ideală pentru birou prim-miniştri, afacerişti, atleţi, studenţi, bărbaţi sau femei independente.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre noi începuturi, încrederea în sine, curaj si determinare.
Forța acestui loc este energia Soarelui, capul familiei este indicat să fie un bărbat, altfel vor fi certuri și multe tensiuni. Acest spațiu vrea un bărbat puternic, hotărât, activ, care mişcă lucrurile şi are iniţiativă, fără agresivitate.
Provocări: De multe ori poţi fi perceput(ă) egoist(ă), individualist(ă) şi impulsiv(ă). E greu sa te relaxezi în acest loc pentru că în mintea ta sunt mereu gânduri şi idei.
Avantaj: un loc extraordinar pentru o viață activă. Perfect pentru a-ți găsi succesul și a-ți stabili sentimentul de independență, individualitate și realizare.
Aceasta este o casă minunată în care să locuiești dacă lucrezi pe cont propriu și lucrezi de acasa.
Dezavantaj: In această casă ‘totul este despre tine’, cu excluderea celorlalți, poate fi cel mai singur număr, locuind aici te poţi simţi singur(ă)…
Vibraţia casei 2
Casa cu vibraţia 2 este locul dedicat emoţiilor, familiei și parteneriatului. Energia casei susţine relațiile de dragoste, devotamentul față de familie și este un loc armonios si iubitor de convieţuit. Este o casă în care sentimentele pe care le aducem in casă vor fi amplificate. Daca venim cu sentimente de dragoste, pozitive acestea se vor amplifica, iar dacă trăirile noastre nu sunt pozitive, dacă ajungi furios/furioasă acasă, ţi se amplifică furia si apar certuri. Personalitatea acestei case sprijină oamenii care doresc să co-creeze o viață împreună – cupluri, cupluri cu copii sau buni prieteni. Oamenii care locuiesc în această casă, fie ca sunt iubiţi, colegi de cameră sau parteneri de afaceri, vor fi încurajați să fie diplomaţi și să ia în considerare nevoile tuturor. Este un loc minunat pentru întâlniri intime, pentru a-ţi exprima emotiile si a avea relatii de la suflet la suflet. De asemenea, poate fi un spațiu de birou excelent sau un spatiu comercial pentru o afacere deținută de 2 parteneri de afaceri.
Dominantă este energia feminină, fiind o casă a mamei trebuie să fie „frumoasă ca Luna” și dacă cei care o locuiesc sunt persoane armonioase, sensibile, se vor simti foarte bine aici.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre dragoste, relații, pace, armonie și gestionarea emoțiilor.
Provocari: Dacă esti în căutarea unei rampe de lansare care să te încurajeze să te prezinți individualist(ă) în fața lumii, acesta nu este locul potrivit pentru tine. Casa cu vibratia 2 sustine parteneriatul și se concentrează pe relație sau relatii cu excluderea independenței și a individualității.
Dacă prioritatea ta în acest moment al vieții este să avansezi în carieră sau să ieși dintr-o relație de codependență, vei descoperi că a te pune pe primul loc se va dovedi o provocare. Deoarece energia 2 stimulează intuiția și echilibrul, această casă este, de asemenea, potrivită pentru scriitori și vindecători. Dacă locuieşti aici singur(ă), te poţi simți deprimat(ă) că nu îţi împărtășesti viața cu o altă persoană.
Avantaj: un loc grozav pentru a-ți crea cuibul. Perfect pentru crearea și stabilirea de relații de dragoste și este o casă grozavă pentru a-ți crește o familie.
2 este recomandat să fie numărul apartamentului în care tinerii căsătoriți își petrec noaptea nunții sau luna de miere.
Dezavantaj: această casă te poate face să vrei să stai acasă și departe de ‘lucru’, ducând o viaţă pasiv(ă) până în punctul în care începi să trăiești în propria ta lume. Poți să fii prins(ă) în viețile emoționale ale celor cu care trăiești în casă.
Vibraţia casei 3
Casa cu vibraţia 3 este un loc plin de bucurie și râsete și are o energie veselă şi optimistă. Totul aici este despre comunicare, autoexprimare, creativitate şi curiozitate. Energia casei susţine socializarea, conversația inspirată și înălțătoare, exprimarea artistică şi studiul. Aici simţi nevoia de explorare şi cercetare, îți vin mereu informații noi, primesti noi perspective, e o casă care vrea evoluţie, te provoacă să te dezvolţi şi să te mişti permanent. Personalitatea acestei case sprijină oamenii care doresc să întemeieze o familie, să se angajeze în inovație și creativitate – oricine dorește să trăiască viața pe deplin și cu bucurie se simte bine în această casă.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre comunicare, informaţie, bucurie și exprimare personală.
Aceasta este o casă potrivită cel mai bine pentru artiști, pictori, fotografi, actori sau persoane care lucrează în industria creativă (marketing, publicitate, design, arhitectură etc) cupluri, familii sau oricine iubește să trăiască viața la maxim și să se exprime cu bucurie.
Provocări: Energia acestui loc susţine și se concentrează pe angajamentul social și exprimarea plină de bucurie, cu excluderea unei expresii prea ‘serioase’ a vieții. Dacă prioritatea în acest moment al vieții tale este să ai un timp ‘singur(ă)’, deconect(ă) de la agitaţie, vei găsi că este o provocare să îţi găseşti liniştea aici.
Energia acestei case este plină de viață şi se poate să te simţi împrăștiat(ă) și incapabil(ă) să te descurci în lucrurile practice (angajamente, proiecte, sarcini zilnice ) sau simţi să cheltuieşti prea mulţi bani.
Avantaj: un loc minunat plin de inspiraţie pentru a îţi extinde creativitatea, cercetarea și abilitățile de comunicare. Perfect pentru a găzdui petreceri și întâlniri cu oameni fascinanti.
Dezavantaj: Poți să te simți împrăștiat(ă) și să ai dificultăți în a te concentra și a urmări lucrurile din viața ta. Dacă nu ești deschis(ă) să-ți exprimi creativitatea și să trăiești cu bucurie, s-ar putea să experimentezi depresia.
Vibraţia casei 4
Casa cu vibraţia 4 este locul ideal pentru a stabili securitatea, disciplina, organizarea, pragmatismul şi ordinea. Energia casei susţine munca grea, dezvoltarea și implementarea sistemelor, organizarea, loialitatea și siguranţa. Este locul potrivit pentru a lucra de acasă. Personalitatea acestei case sprijină dezvoltarea unei afaceri, a unei familii sau a investițiilor solide şi proceselor lente și constante care produc securitate.
Numărul 4 te încurajează să rămâi cu picioarele pe pământ, indiferent de provocările pe care le întâmpini în viață. Cu această atitudine pozitivă, poți aborda orice și poți lucra susţinut pentru a obține stabilitate în viața ta. Locuirea aici te încurajează să construiești baze solide pentru viitor. Oamenii care locuiesc în această casă sunt încurajați să mențină activități disciplinate, structurate şi practice.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre muncă, stabilirea unor obiective practice, onestitate și securitate.
A avea plante verzi în casă sau a te îngriji de gradina ta cu plante, legume şi flori îţi va spori energia pozitivă și îţi va da un sentiment de calm şi belşug.
Provocări: Dacă prioritatea ta în acest moment al vieții tale este să scoți în evidență natura ta creativă, nonconformistă, iubitoare de aventură, distracție și de căutare a libertății, vei găsi că energia acestei case te provoacă. Această casă sprijină munca grea, efortul concentrat şi rezultatele concrete. Casa are o vibrație mai ‘serioasă’ și aici te poţi simţi stabilă, pragmatică, organizată și bine structurată asupra planurilor şi proiectelor tale.
Este important să faci toate eforturile pentru a echilibra munca cu joaca și spiritul practic cu emoțiile. Nu îţi ascunde sentimentele deoarece acest lucru poate aduce prejudicii relațiilor personale și profesionale.
Avantaj: Un loc minunat dacă trebuie să stabilești un sentiment de stabilitate, loialitate, siguranţă și securitate în viața ta. Perfect pentru un proces lent și constant menit să reziste testului timpului.
Dezavantaj: Această casă sprijină munca continuă, dezvoltarea și îndeplinirea obiectivelor. S-ar putea să devii ‘martir(ă) a/l muncii’ sau să te blochezi prea mult în lista ta de lucruri de făcut. Alocă-ţi timp pentru a te relaxa mai des.
Dacă nu te concentrezi şi pe a-ți lua timp liber, energia acestei case se poate simți opresivă.
Vibraţia casei 5
Casa cu vibraţia 5 este un loc favorabil petrecerii și distracției! Totul aici este despre distracție, risc, aventură și idei progresive. Energia casei susţine versatilitatea, flexibilitatea, bucuria de a trăi și libertatea. Oamenii care locuiesc în această casă vor fi încurajați să trăiască viața la maxim. Personalitatea acestei case sprijină dezvoltarea sentimentului de libertate şi utilizarea constructivă a libertății.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre acceptare, libertate, schimbarea dinamică și înfruntarea temerilor.
Provocări: Casa 5 se concentrează pe libertate și plăcere, cu excluderea eforturilor prea serioase sau conservatoare. Dacă prioritatea în acest moment al vieții tale este să-ți construiești un viitor solid, vei găsi că energia este provocatoare și contraproductivă. Această casă susține varietatea, dinamismul și schimbarea, așa că s-ar putea să nu-ţi servească drept reședință permanentă decât dacă îți dorești un stil de viață în continuă schimbare.
La casa cu numărul 5 s-ar putea să descoperi, atât tu cât şi oaspeții tăi că exageraţi cu mâncarea, sexul, alcoolul sau alte substanţe interzise. Orice comportament excesiv este intensificat sub această vibrație.
Există predispoziţia să cedezi în fața dependențelor, aşadar este important să implementezi o rutină şi autodisciplină sănătoasă sau energia acestei case poate fi cu ușurință trasnit(ă).
Avantaj: un loc grozav pentru cei care au nevoie de aventură, distracție și energie în viața lor. Aceasta este o casă grozavă pentru a profita de versatilitatea sa, pentru a întâlni și a intra în legătură cu oameni interesanți și ieșiți din comun! Este casa potrivită pentru persoanele singure care nu vor o relatie stabilă, ci vor să experimenteze viaţa la maxim dar şi pentru cuplurile cărora le place nonconformismul.
Dezavantaj: Această casă nu este potrivită celor care caută calmul, liniştea şi stabilitatea. Energia acestei este neliniştită şi schimbătoare ceea ce te poate face să simți că nu poţi ţine ritmul cu energia casei. Este o energie intensă de distracție, întâlniri sociale, plăceri senzuale și activități nonconformiste. Asigură-te să nu te laşi purtat(ă) de energia impulsivă conținută în această casă…
Vibraţia casei 6
Casa cu vibraţia 6 este un loc al familiei, căminului, armoniei, frumuseții și ocrotirii.
Energia casei sprijină responsabilitatea manifestată in familie, spiritul iubitor şi ocrotitor, căldura, compasiunea, liniştea. Există energie înnăscută în casa numărul 6 pentru armonie, pace și înțelegere. Personalitatea acestei case sprijină conducerea unei afaceri și intemeierea unei familii. Cei care locuiesc în această casă se vor simți hrăniți și îngrijiți – totuși trebuie să aibă grijă să nu ofere sau să muncească prea mult până la punctul de a se simți epuizaţi. Energia cifrei 6 are tendințe perfecționiste, așa că fii conștient(ă) de faptul că va trebui să ponderezi nevoia ta de perfecţionism.
Aceasta este o locaţie perfectă dacă afacerea ta este orientată pe oferirea de servicii, în special în domeniul masajului, energiei, consilierii, terapiei, decorațiunilor interioare – orice are de-a face cu a face oamenii să se simtă mai bine este în concordanță cu energia cifrei 6.
A trăi aici poate să te învețe lecții despre responsabilitate, despre încrederea în ideile tale vizionare, dragoste și acceptare.
Această casă este un loc de dezvoltare pentru oamenii care sunt angajați în servicii de îngrijire a copiilor, asistență socială, predare sau în domeniul medical și doresc să-și urmeze pasiunea.
Provocări: Dacă eşti în căutarea unui mediu ‘fără a-ţi asuma responsabilitatea’, acesta nu este locul potrivit pentru tine. Casa cu vibraţia 6 se concentrează pe serviciul adus celorlalţi, sprijinirea si susţinerea lor, cu excluderea eforturilor mai independente sau individualiste. Această casă susține valoarea căminului și a familiei – sprijină de asemenea și artiştii. 6 este numărul ‘domestic’ și această casă este castelul tău. Îi hrănește pe toți cei care intră în această locație. Asigură-te și fă-ți timp pentru a-i invita pe ceilalți în lumea ta. Casa 6 poate deveni propria ta stațiune a perfecțiunii, așa că asigură-te că nu rupi conexiunea cu lumea din jurul tău.
Avantaj: Această casă este un mediu încurajator și frumos pentru familii și pentru oamenii care doresc să trăiască într-o casă care se simt ‘ca acasă’. Acesta este locul în care te hrăneşti și eşti hrănit(ă) – este cu adevărat un sanctuar. Copiii și animalele sunt protejate aici și este o casă a gustului și, de obicei, are un fler artistic și creativ.
Dezavantaj: Deoarece ‘responsabilitatea’ este piatra de temelie pentru energia cifrei 6, s-ar putea să te simți blocat(ă) de responsabilităţi în această casă. Trucul este să echilibrezi îngrijirea de sine cu grija și serviciul iubitor pentru ceilalți. De asemenea, s-ar putea să simți că vrei să stai tot timpul în micul tău cocon și să nu te aventurezi și să te conectezi cu lumea. Nu limita crearea de experiențe cu oamenii din afara propriului tău cerc de familie…
Vibraţia casei 7
Casa cu vibraţia 7 este un loc ideal pentru persoanele spirituale care doresc să trăiască în solitudine şi să exploreze sensurile profunde şi mistice ale vieții.
Totul se referă la contemplare, introspecţie, reflecţie, căutarea spirituală, alocarea timpului pentru sine, accesarea intuiției și rafinarea ideilor. Energia cifrei 7 sprijină liniștea, căutarea sensului vieţii, studiul și spiritualitatea. Dacă îți place să vii acasă și să ai un timp liniștit pentru a citi, a reflecta și a te relaxa aici vei găsi implinirea.
Este un loc în care îți poți face cu adevărat timp pentru a te cunoaște într-un mod profund.
Locuind aici focusul va fi să găseşti încrederea în tine însuţi/însăţi și în ceilalți, să-ţi faci timp pentru a fi cu tine însăţi/însuţi și să studiezi si să cercetezi în profunzime subiectele care sunt interesante pentru tine.
Această casă poate juca un rol transformator pentru cuplurile, familiile și cei singuri care doresc să-și schimbe viața şi să dobândească înţelepciune.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre propriile convingeri spirituale, despre cum să te dezvolți, să-ţi asculți intuiția și să descoperi adevăratul sine.
Provocări: Aici vei simţi să te concentrezi pe ‘călătoria ta interioară’, cu excluderea activităţilor mai practice sau distractive.
Dacă prioritatea în acest moment al vieții tale este să-ți dezvolți fluxul de numerar și să-ți pui amprenta într-o carieră plină de energie, vei găsi că energia casei te provoacă. Această casă susține contemplarea, meditaţia și activitățile intelectuale, așa că dacă ești într-o relație va trebui să faci un efort deosebit pentru a te conecta și a comunica clar cu partenera(ul) tău. În caz contrar, energia cifrei 7 este mult interiorizată aşa că îi poți deruta pe cei din casă atunci când te simt că ești poate prea enigmatic(ă) sau depărtat(ă) de această lume.
Avantaj: Aceasta este o casă perfectă pentru un scriitor, om de știință, maestru spiritual, profesor – oricine lucrează pentru a deveni expert într-o zonă de specialitate va beneficia de energiile intense legate de înțelepciunea cifrei 7. Aici poţi obține o perspectivă misterioasă, profundă şi înălţătoare a vieţii.
Dezavantaj: S-ar putea să ai tendința de a te simți singuratic(ă) şi izolat(ă) în această casă. Dacă obiectivul tău in acest moment este să te distrezi şi să te bucuri de o viață socială vibrantă, această casă te-ar putea provoca. Întrucât tendinţa cifrei 7 este de a evada, nu este cea mai bună alegere dacă te confrunți cu probleme de droguri, alcool sau alte dependenţe…
Vibraţia casei 8
Casa cu vibraţia 8 este locul puterii, ambiţiei şi prestigiului. Totul aici este despre abundența financiară, iar energia casei susţine câștigul financiar, autoritatea și manifestarea puterii. Dacă eşti în căutarea popularităţii sau a afirmării acesta s-ar putea să fie locul ideal pentru tine. Aşteaptă-te la câştiguri neaşteptate sau creşteri financiare pe durata şederii aici datorită muncii, determinării şi spiritului tău de sacrificiu.
Energia acestei case te sprijină în a avansa din punct de vedere financiar. Locuind în această casă vei avea tendința de a simți că banii și realizările sunt prioritare – de aceea este vital să menții un sentiment sănătos de comunicare cu membrii familiei tale, altfel aceștia se vor simți neglijați sau pe locul doi. Energia casei 8 se referă la acumularea banilor, dar cea mai înaltă formă este de a face afaceri cu cea mai mare integritate. Dacă nu există integritate şi pierderile financiare vor fi pe masură.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre puterea personală, rezistență, control, management, organizare şi câştig sau pierdere.
Provocări: Energia casei susţine realizările financiare și crearea autorității şi a renumelui în lumea materială. Dacă prioritatea ta în acest moment al vieții tale este să contemplezi latura ta spirituală, vei găsi că energia casei 8 este o provocare. Această casă susține abundența în toate domeniile vieții tale. 8 este numărul ‘banilor’ și această casă este centrată pe putere.
Avantaj: Dacă doreşti un mediu de susținere pentru a îţi promova interesele în domeniul banilor și al realizărilor, acesta este mediul perfect pentru a face acest lucru. Această casă pare de obicei ca și cum se întâmplă multe în culise. Perfectă pentru a impresiona partenerii de afaceri și este, de asemenea, un loc ideal pentru a conduce o afacere dacă este o afacere la domiciliu.
Dezavantaj: Numărul 8 se referă la bani și abundență, dar vine cu o energie care îşi asumă riscuri și, de obicei, atrage atât pierderi, cât și câștiguri. S-ar putea să descoperi că ai tendința de a deveni un ‘acumulator’ în această casă – primind mereu din ce în ce mai multe ‘lucruri’. Locuind aici poţi deveni dependent(ă) de muncă. Asigură-te că echilibrezi munca și relaxarea. De asemenea, înțelege că provocarea pentru energia cifrei 8 este opusul puterii și abundenței – prin urmare, o casă cu vibraţia 8 ar putea fi un loc care nu este deloc opulent. Cu toate acestea, chiar dacă este o casă obișnuită, de obicei emană un sentiment de mândrie și rafinament.
Vibraţia casei 9
Casa cu vibraţia 9 este un loc al umanitarismului, generozităţii şi transformării. Energia casei susţine creativitatea, donaţiile, spiritualitatea, iertarea şi te ajută să transformi lumea pentru a trăi într-o lume mai bună. Locuind aici vei avea tendința de a fi generoas(ă) şi a face acţiuni umanitare într-un mod substanțial. Energia cifrei 9 se referă la eliberare – acesta este un loc în care te poți vindeca pe tine și pe ceilalți. Această casă îi întâmpină pe toți, iar oamenii care locuiesc aici sunt adesea (sau devin) evoluați spiritual.
Numărul 9 este un număr ‘internațional’, așa că s-ar putea să te trezeşti să călătoreşti frecvent sau să găzduieşti vizitatori din alte părți ale lumii. Acesta este, de asemenea, un refugiu pentru vindecarea rănilor din trecut, apar oportunități de a te ierta pe tine și pe ceilalți. Energia casei te suţine să eliberezi orice nu te hrănește. Exprimarea sentimentelor și a creativității este o necesitate.
Locuirea aici te poate învăța lecții despre a oferi sfaturi înțelepte, a-ţi exprima iubirea la nivel universal, a face acţiuni caritabile, a renunța la trecut şi a te innoi.
Provocări: Casa 9 se concentrează pe iubirea, compasiunea și acceptarea oferite la nivel global. Dacă prioritatea în acest moment al vieții tale este să fii individualis(ă), vei găsi că energia casei te provoacă. Intuiția ta va deveni foarte dezvoltată aici. Este probabil să fii contactat(ă) de oameni care îți cer sfatul. Oamenii sunt atrași de casa ta datorită energiei iubitoare și generoase.
Avantaj: aceasta este o casă minunată dacă te afli într-o misiune umanitară. Aceasta poate fi orice simți cu tărie despre dăruirea și slujirea lumii – ca profesor, artist, medic, consilier, om de afaceri, muzician, filantrop. Aceasta este o casă magnetică care susține creșterea spirituală.
Dezavantaj: Uneori ‘renunţarea la vechi’ poate fi o provocare. 9 este energia completării, a eliberării și a transformării. Acesta este un loc în care vei experimenta evoluția personală și spirituală – și nu este întotdeauna uşor să te reinventezi şi să accesezi o nouă variantă a ta.
Articol inspirat de Felicia Bender.

